În spațiul public local, jurnalismul ar trebui să însemne informație verificată, echilibru, decență și responsabilitate. Un jurnalist poate fi incomod, poate pune întrebări dure, poate critica oameni politici, oameni de afaceri sau instituții publice. Dar între jurnalismul critic și atacul personal, între ancheta de presă și reglarea de conturi, există o linie clară.
În cazul lui Dorian Hapurnea, această linie pare să fi fost depășită de mai multe ori.
Din transcrierile unor emisiuni recente reiese un contrast izbitor. Într-o emisiune, Emil Tatu vorbește favorabil despre materialele publicate pe Constanța Info, spunând că acolo apar „foarte bune investigații” și recomandând publicului să citească, pentru că sunt „lucruri interesante” care ar trebui să ajungă chiar și la procurori.
Într-o altă emisiune, însă, limbajul folosit de Dorian Hapurnea coboară mult sub orice standard jurnalistic. Acesta folosește ironii legate de „bucătaru”, vorbește despre „ardei umpluți”, apoi ajunge la atacuri personale directe.
Transcrierea exactă arată astfel:
C.Hagi: Să ne trimiteți mesaje. Avem un număr afișat, zilele trecute, în edițiele trecute. Nu trebuie să fie interactivă, interactivă.
D.Hapurnea: Interactivă, real, cum zice bucătaru.
C.Hagi: Trebuie să fie interactivă, adevărat real interactivă.
D.Hapurnea: Suntem pe Constanța Info, Cătălin? Că nu gatim ardei umpluți.
C.Hagi: E cu ardei umpluți?
D.Hapurnea: E cu gogoși, cu ardei umpluți, cu de toate ce e dincolo.
C.Hagi: Am văzut că îl promova pe Ilie Zelcă, zilele trecute, mă rog
D.Hapunea: Boul ala merge pe la oameni și le spune să nu vină la mine la emisiune,atat e de bou
C.Hagi: Cine, Zelcă?
D.Hapurnea: Ești un bou, mă. N-am nimic cu domnul Zelcă.
D.Hapunea: Știe el cine e. Ești un bou, bou cu B mare. Te descalifici, mă. Când spui oamenilor să nu vină la Tomis TV.
C.Hagi: Dar de ce le spune asa?
D.Hapurnea: De bou ce e, alt motiv nu găsesc să n-am făcut în viața mea asta. Cum sa spui unui om nu te mai duce la emisiune. Ești un bou și un frustrat cu B mare, du te dracu, cu gătitul tău mediocru cu tot.
Aceasta nu mai este critică. Nu mai este opinie jurnalistică. Nu mai este pamflet inteligent. Este atac personal, este limbaj de mahala și este o formă de umilire publică a unei persoane cu care, până nu demult, exista o relație de respect sau cel puțin de validare publică.
Mai grav este că acest tip de comportament pare să se repete după un tipar: cât timp cineva este convenabil, este tolerat, lăudat sau folosit ca reper. Când nu mai răspunde așteptărilor, când nu mai intră în joc, când nu mai servește interesului mediatic al momentului, devine țintă.
Așa se naște întrebarea legitimă: avem de-a face cu jurnalism sau cu o formă de presiune publică mascată în jurnalism?
Dorian Hapurnea se prezintă deseori ca un jurnalist de investigație, ca un om care dezvăluie rețele, afaceri, combinații și presupuse mecanisme ascunse din administrație sau politică. Dar jurnalismul de investigație nu se face cu amenințări, cu insulte, cu orgolii personale și cu execuții publice ale celor care nu mai sunt „în grații”. Jurnalismul adevărat se face cu documente, cu probe, cu drept la replică și cu o minimă igienă a limbajului.
Există și un alt episod relevant. Într-o discuție despre procurorul Niță, Hapurnea spune că îi place să se bată, dar că nu s-ar bate cu acel procuror, pentru că pare genul care „te umple de sânge”. O asemenea exprimare nu are legătură cu postura unui jurnalist echilibrat, ci mai degrabă cu imaginea unui personaj care cultivă o aură de forță, intimidare și conflict.
Iar aici apare problema centrală: un om de presă nu trebuie să se comporte ca un justițiar de cartier. Nu trebuie să lase impresia că cine nu i se supune intră automat în colimator. Nu trebuie să dea senzația că presa este folosită ca instrument de presiune, iar contractele, colaborările sau obediența devin criterii după care cineva este atacat sau protejat.
Când presa ajunge să funcționeze după logica „cine nu este cu mine este împotriva mea”, nu mai vorbim despre jurnalism. Vorbim despre o formă de control public, despre o presiune exercitată prin microfon, cameră și site-uri de știri.
Iar atunci când limbajul devine „Ești un bou”, „bou cu B mare”, „frustrat” și „du te dracu, cu gătitul tău mediocru cu tot”, masca jurnalismului cade complet. Publicul nu mai vede un jurnalist, ci un om care folosește spațiul public pentru vendete personale.
Constanța are nevoie de presă critică. Are nevoie de investigații reale. Are nevoie de jurnaliști curajoși. Dar nu are nevoie de personaje care se comportă ca niște semi-interlopi mediatici, care cultivă conflictul, jignirea și presiunea ca metodă de lucru.
De la limbajul de tip „Ești un bou”, „du te dracu, cu gătitul tău mediocru cu tot” , până la episoade în care în platou sunt folosite obiecte cu tentă vulgară pentru a ironiza oameni politici, se conturează același tipar: spectacol, insultă, intimidare și lipsă de respect pentru public.

Un jurnalist nu trebuie să fie iubit de toată lumea. Dar trebuie să fie credibil. Iar credibilitatea nu se construiește cu insulte, cu amenințări voalate, cu orgolii personale și cu atacuri la comandă emoțională.
Dacă Dorian Hapurnea vrea să fie perceput ca jurnalist, trebuie să accepte regulile jurnalismului: decență, probe, echilibru, drept la replică și delimitare clară între interes public și răfuială personală.
Altfel, ceea ce face nu mai poate fi numit jurnalism. Poate fi numit spectacol, presiune, scandal sau reglare de conturi. Dar jurnalism, nu.