Hidroelectrica reduce tarifele pentru consumatorii casnici și lansează oferte atrăgătoare pentru clienții de afaceri
Hidroelectrica a anunțat lansarea mai multor oferte de energie electrică, atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei non-casnici, sub umbrela campaniei „Giga Oferte la Mini Prețuri”. Conform unui comunicat de presă, oferta pentru clienții casnici este mai avantajoasă decât cea actuală.
„Hidroelectrica lansează campania „Giga Oferte la Mini Prețuri”, o inițiativă comercială care oferă prețuri fixe și garantate pentru clienții business, alături de o nouă ofertă destinată consumatorilor casnici. Campania se desfășoară pe parcursul lunii martie a.c. și reflectă angajamentul companiei pentru stabilitate, competitivitate și predictibilitate”, se arată în comunicat.
„Avem experiența, forța și capacitatea de a oferi atât industriei românești, cât și consumatorilor casnici prețuri competitive și stabile. Ne consolidăm poziția în rândul marilor consumatori, în special al companiilor cu un consum de peste 10 GWh/an, sprijinind dezvoltarea economiei și, în același timp, rămânem aproape de români prin oferte clare și avantajoase pentru familii”, a declarat Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica.
Ofertele pentru consumatorii casnici
Hidroelectrica propune oferta CASNIC ON-LINE, destinată celor care contractează exclusiv prin platforma online. Aceasta include:
- 0,40 lei/kWh în primele 3 luni contractuale
- 0,45 lei/kWh în următoarele 9 luni
Oferta este mai bună decât cea actuală a Hidroelectrica, care are un preț contractual pentru energia activă de 0,453 lei/kWh, valabil timp de 12 luni pentru clienții casnici.
Ofertele pentru clienți non-casnici
Pentru clienții business, campania „Giga Oferte la Mini Prețuri” include contracte pe 12 luni, cu preț fix, garantat și competitiv, adaptate nivelului de consum:
- Oferta Online BUSINESS SPRING – pentru clienți cu un consum sub 1 GWh/an, cu contractare prin portalul online: preț energie activă 550 lei/MWh
- Oferta BUSINESS ACTIV – pentru clienți cu un consum între 1 și 10 GWh/an: 450 lei/MWh în primele 3 luni și 550 lei/MWh în următoarele 9 luni
- Oferta BUSINESS GIGANT – pentru clienți cu un consum de minimum 10 GWh/an: 450 lei/MWh în primele 6 luni și 550 lei/MWh în următoarele 6 luni
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie regenerabilă din România, gestionând un portofoliu de 188 centrale hidro cu o putere totală de 6,4 GW, precum și parcul eolian Crucea cu 108 MW instalați.