Sindicaliștii CT BUS își fac auzită vocea în stradă, în ziua ședinței Consiliului Local
Sindicaliștii de la CT BUS vor protesta mâine în fața Primăriei Constanța, începând cu ora 14, în timpul ședinței Consiliului Local Municipal, în care sunt supuse aprobării o serie de proiecte nepopulare. Deși mitingul trebuia să se desfășoare astăzi, data a fost schimbată pe parcurs.
Acțiunea de protest a sindicatelor este așteptată și sprijinită de voci din politica locală. Consiliera locală Felicia Ovanesian a îndemnat publicul să participe la miting, anunțând pe pagina sa de Facebook: „Se organizează cu surle și trâmbițe evenimentul anului: marș spre Eforie!” și distribuind un mesaj care subliniază că protestul nu se limitează doar la CT BUS, ci reflectă nemulțumirile față de administrația condusă de Vergil Chițac.
Ideea mitingului legal a apărut pe 17 decembrie 2025, când angajații CT BUS au intrat în a doua zi de protest spontan, refuzând să asigure transportul public în localitate până la soluționarea unor revendicări. Principala cerere a fost ca directorii companiei, considerați incompetenți, să-și prezinte demisiile.
Primarul Constanței, Vergil Chițac, a declarat că este deschis dialogului, dar respinge orice tentativă de manipulare a nemulțumirilor sociale pentru a ataca administrația locală. El a menționat că protestul este o formă de presiune politică și că angajații CT BUS au fost transformați în „masă de manevră”.
În acest context, două organizații sindicale, „Sindicatul Liber Transport Comun Constanța” și „Sindicatul Profesional al Transportatorilor Activităților Conexe”, au depus o adresă comună la Primăria Constanța, înregistrată sub nr. 285.804/17.12.2025, notificând intenția de a organiza un miting legal cu aproximativ 100 de participanți, pe platoul din fața Primăriei, pe 22 decembrie 2025, între orele 9 și 11. Solicitarea a fost modificată, astfel încât protestul să aibă loc pe 23 decembrie, în timpul ședinței Consiliului.
Daniel Toma, lider de sindicat și unul dintre semnatarii notificării, a explicat că a fost necesară schimbarea datei pentru a evita suprapunerea cu o acțiune de comemorare a victimelor Revoluției din 1989, programată pentru 22 decembrie. Comisia de Avizare a Adunărilor Publice a avizat favorabil această modificare.
Protestul spontan de la CT BUS a durat trei zile, din 16 până în 18 decembrie 2025, paralizând transportul public în tot orașul. Acesta a fost întrerupt voluntar de către angajați, după ce au fost dați în judecată într-un proces colectiv inițiat de companie împotriva a peste 600 de persoane. În acest context, organizarea unui protest legal a devenit singura opțiune de acțiune.