Tragedie la Spitalul Județean Constanța: O pacientă de 42 de ani, victimă a neglijenței, își pierde viața din lipsă de hrană
Familia unei paciente de 42 de ani, internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, a depus o reclamație gravă, susținând că aceasta s-a degradat rapid în timpul spitalizării din cauza lipsei unui plan terapeutic adecvat și a consulturilor de specialitate constante. Cazul a fost raportat către Direcția de Sănătate Publică Constanța, Colegiul Medicilor și Ministerul Sănătății, iar familia solicită verificări asupra modului în care a fost gestionată internarea.
Pacienta, Cocoș Laura Florentina, era diagnosticată cu cancer ovarian seros avansat, carcinomatoză peritoneală, subocluzie intestinală și anemie severă. Aceasta a fost internată de urgență pe 29 decembrie 2025, iar familia afirmă că starea ei s-a deteriorat progresiv în aproximativ o săptămână. Plângerea formulată de familie susține că nu a existat o evaluare zilnică efectivă din partea specialiștilor în oncologie și gastroenterologie, iar un plan terapeutic adaptat gravității cazului nu a fost stabilit.
Rudele pacientei susțin că tratamentul s-a limitat la perfuzii cu glucoză, hidratare minimă și analgezice, în condițiile în care pacienta nu putea tolera alimentația orală și suferea de vărsături persistente. De asemenea, se afirmă că nu a fost inițiată nutriția parenterală completă, în ciuda faptului că familia a adus hrană perfuzabilă, iar monitorizarea stării pacientei a fost insuficientă, având în vedere tensiunea arterială foarte scăzută și hemoglobina redusă.
„Tratamentul acordat s-a rezumat în principal la perfuzii cu glucoză și hidratare minimă, administrare de Algocalmin și Tramadol pentru dureri severe”, se menționează în sesizarea publicată, unde se reclamă și lipsa unei decizii clare cu privire la nutriția parenterală completă.
Familia afirmă că pacienta a prezentat simptome severe pe toată durata internării, inclusiv vărsături după administrarea medicației antiemetice, dureri intense și slăbiciune extremă. În plângere apare și un simptom care nu a fost investigat: „a început să prezinte scurgeri nazale de lichid”. Aceștia invocă „suspiciuni de neglijență medicală” și „întârzierea nejustificată a tratamentului adecvat”, cerând verificări punctuale asupra consulturilor consemnate și a deciziilor luate.
Avocata familiei, Ghiulfer Ismail Aisun, a declarat că demersurile au început, subliniind dificultatea de a obține documentele medicale necesare. „Vom continua cu plângeri către organele abilitate. Un mare supliciu în toată procedura aceasta este obținerea documentelor”, a afirmat avocata, adăugând că familia a cerut explicații cu privire la lipsa hrănirii perfuzabile și a consulturilor de specialitate.
Pacienta a fost transferată într-un alt spital, după ce rudele nu au mai suportat starea în care o vedeau, însă decesul a survenit ulterior: „Decesul ei a survenit într-un alt spital, pentru că membrii familiei (…) au decis transferarea într-un alt spital unde, din păcate, a și decedat.” Avocata a subliniat că această situație reflectă o problemă generalizată în sistemul medical, evidențiind că există medici excepționali, dar și cazuri în care pacienții grav bolnavi sunt tratați insuficient „pe ideea că sunt în faze terminale”.