Daniel David renunță la conducerea Ministerului Educației
În seara zilei de 22 decembrie, Daniel David a demisionat din funcția de ministru al Educației. Potrivit surselor, demisia i-a fost solicitată de premierul Ilie Bolojan. Propunerea pentru noul ministru al Educației urmează să fie făcută în cursul zilei de mâine.
Daniel David și-a anunțat demisia printr-o postare pe blogul personal, menționând că a cerut premierului Ilie Bolojan eliberarea din funcție, având deja confirmarea acesteia. Fostul ministru a subliniat că, deși demisia este un act unilateral, a dorit o plecare amiabilă, la fel ca și colaborarea avută. A mulțumit președintelui Nicușor Dan și premierului Bolojan, descriindu-i ca „oameni cinstiți” și „dedicați binelui țării”.
„Fără să fiu un om politic, am acceptat mandatul de ministru al Educației și Cercetării cu convingerea că, în momente dificile pentru țara noastră, datoria față de binele public trebuie să prevaleze asupra oricărei comodități personale sau profesionale. Am încercat să îmi exercit funcția cu rigoare și respect față de oameni și instituții. Astăzi, consider că această datorie a fost împlinită”, a declarat Daniel David.
Fostul ministru a menționat că a fost solicitat să demisioneze de mai multe ori, în special din partea unor partide de opoziție și organizații sindicale. „Nu am avut șansa unui ministeriat pentru vremuri măcar relativ normale. Dacă ar fi fost vremuri normale, nu sunt sigur că aș fi acceptat poziția de ministru”, a adăugat acesta.
Daniel David a subliniat că, în ciuda dificultăților, a condus Ministerul Educației și Cercetării prin tumultul politic și fiscal, reușind să implementeze reforme inițiale. „Am întărit-o în această încercare și am arătat cum ar trebui consolidată pe viitor”, a afirmat el.
Fostul ministru a menționat că, pentru o perioadă, nu se va pronunța asupra educației-cercetării, dorind să nu complice situația celor care îi vor urma. „În lunile următoare, voi transpune în texte unele gânduri despre cum am simțit eu, la nivel personal, că au fost cele două mandate”, a concluzionat Daniel David.