Statul intenționează să pună capăt „amânării fără sfârșit”
De la 1 ianuarie 2026, firmele care doresc să-și eșaloneze datoriile către stat vor intra sub un regim mai strict, cu condiții suplimentare și, în anumite cazuri, cu garanții personale cerute direct de la asociați sau administratori. Aceste modificări sunt incluse în „Pachet 2” de măsuri fiscale și schimbă semnificativ modalitatea prin care societățile pot obține amânarea plății obligațiilor fiscale.
Cea mai importantă modificare este eliminarea eșalonării simplificate, mecanism care permitea, până acum, amânarea plății datoriilor pe o perioadă de până la 12 luni, fără depunerea de garanții. Această opțiune a fost gândită ca o plasă de siguranță pentru companiile aflate sub presiune de lichiditate, însă autoritățile consideră că a fost utilizată prea des ca soluție de „prelungire” repetată a plăților, fără o disciplină fiscală reală.
În locul eșalonării fără garanții, ANAF poate solicita acum garanții personale din partea beneficiarului real al firmei, ceea ce înseamnă că asociatul sau administratorul se angajează să achite datoria companiei în cazul în care aceasta nu mai poate plăti. Astfel, obligațiile fiscale eșalonate ale unei societăți pot fi acoperite, dacă este necesar, din patrimoniul personal al persoanei fizice care controlează sau administrează compania.
Aceste schimbări devin mai relevante pentru firmele care, la momentul depunerii cererii de eșalonare, au și alte obligații ce nu pot fi incluse în eșalonare, cum ar fi accizele, sumele de recuperat din ajutoare de stat sau datoriile rămase dintr-o eșalonare anterioară. În aceste cazuri, pe lângă garanțiile obișnuite, ANAF poate solicita și fidejusiunea asociatului sau a administratorului, ceea ce transferă riscul din zona „companiei” în zona „persoanei”.
Ministerul Finanțelor justifică aceste modificări prin necesitatea de a crește șansele reale de recuperare a banilor și de a stopa practica eșalonărilor repetate, care transformă datoria fiscală într-o problemă „împinsă” la nesfârșit. Juriștii avertizează, însă, că această abordare afectează principiul fundamental al societății cu răspundere limitată, care preconizează separarea clară dintre patrimoniul firmei și patrimoniul persoanei fizice. Astfel, SRL-ul își pierde o parte din „scutul” care îl făcea atractiv pentru antreprenori, în special în perioade economice instabile.
Pachetul de modificări introduce, de asemenea, termene mai scurte pentru achitarea obligațiilor care nu pot fi incluse în eșalonare, precum amenzile sau creanțele transmise de alte instituții. Acest termen va scădea de la 180 de zile la 60 de zile, iar nerespectarea acestui interval poate duce la pierderea eșalonării acordate pentru celelalte datorii. Așadar, o firmă poate rămâne fără „plasa” de eșalonare dacă nu reușește să-și stingă rapid obligațiile care sunt în afara schemei.
În concluzie, statul transmite un mesaj clar către mediul de afaceri: vrea să reducă toleranța față de întârzieri și să transfere o parte din risc către cei care conduc sau dețin companiile. Însă, acest nou cadru ridică întrebări pentru antreprenori în ceea ce privește predictibilitatea și extinderea răspunderii personale în raport cu datoriile unei firme, mai ales în sectoarele unde cash-flow-ul este sezonier sau dependent de contracte mari.
În perioada următoare, efectul real al noilor reguli se va observa în două direcții esențiale: câte firme vor solicita eșalonări și câte vor reuși să le obțină în noile condiții, respectiv dacă presiunea suplimentară va duce la o disciplină fiscală mai bună sau, dimpotrivă, va accelera închiderea unor afaceri care nu pot aduce garanții personale.
