Robert Schwartz preia conducerea Radio România în calitate de președinte-director general
Robert Schwartz este noul președinte-director general al Radio România, numirea având loc după ce Parlamentul a aprobat astăzi noua conducere a Societății Române de Radiodifuziune (SRR).
Robert Schwartz, jurnalist cu peste 30 de ani de experiență și fost redactor-șef al Deutsche Welle în limba română, a fost propus în Consiliul de Administrație de către USR. În cadrul unei declarații, el a afirmat: „Îmi doresc pentru Radioul public o reformă realistă, coerentă și orientată spre viitor. Motto-ul meu este: 𝗜𝗻𝗼𝘃𝗮𝘁̦𝗶𝗲. 𝗧𝗿𝗮𝗻𝘀𝗽𝗮𝗿𝗲𝗻𝘁̦𝗮̆. 𝗜̂𝗻𝗰𝗿𝗲𝗱𝗲𝗿𝗲.”
Prioritățile noului șef al SRR
Printre prioritățile lui Robert Schwartz se numără:
- dezvoltarea producțiilor multimedia,
- adaptarea programelor pentru publicul tânăr,
- consolidarea conținutului cultural și educațional,
- digitalizare completă,
- reducerea birocrației,
- un sistem modern de evaluare a performanței,
- sustenabilitate financiară și diversificarea veniturilor proprii.