Protest strategic: sindicaliștii CT BUS își fac simțită prezența în stradă în timpul ședinței Consiliului Local
Sindicaliștii de la CT BUS vor protesta mâine în fața Primăriei Constanța, începând cu ora 14, în timp ce se desfășoară o ședință a Consiliului Local Municipal, în care sunt supuse aprobării o serie de proiecte nepopulare. Inițial, mitingul trebuia să aibă loc astăzi, însă data a fost schimbată pe parcurs.
Acțiunea de protest a sindicatelor este așteptată și încurajată de voci din politica locală. Consiliera locală Felicia Ovanesian a îndemnat publicul să participe la miting, afirmând pe pagina sa de Facebook: „Se organizează cu surle și trâmbițe evenimentul anului: marș spre Eforie!” și distribuind un mesaj care subliniază nemulțumirile față de conducerea orașului sub Vergil Chițac.
Ideea mitingului legal a apărut pe 17 decembrie 2025, când angajații CT BUS erau în a doua zi de protest spontan, refuzând să asigure transportul public până la soluționarea unor revendicări. Principalul lor obiectiv a fost demisia directorilor companiei, pe care i-au considerat incompetenți.
Primarul Constanței, Vergil Chițac, a transmis un punct de vedere în care a declarat: „Rămân deschis dialogului onest și transparent, dar resping ferm orice tentativă de deturnare a nemulțumirilor sociale într-un instrument de atac politic la adresa administrației locale.” Chițac a subliniat că protestul este o formă de presiune politică și că angajații CT BUS au devenit o masă de manevră.
În acest context, două organizații sindicale, „Sindicatul Liber Transport Comun Constanța” și „Sindicatul Profesional al Transportatorilor Activităților Conexe”, au depus o adresă comună la Primăria Constanța, înregistrată sub nr. 285.804/17.12.2025, prin care notificau intenția de a organiza un miting legal, cu aproximativ 100 de participanți, pe platoul din fața Primăriei, pe 22 decembrie 2025, între orele 9 și 11. Comisia de Avizare a Adunărilor Publice a modificat solicitarea, astfel încât protestul să se desfășoare o zi mai târziu, în timpul ședinței de Consiliu.
Daniel Toma, lider de sindicat și unul dintre semnatarii notificării, a declarat că protestul de pe 22 decembrie se suprapunea cu o acțiune de comemorare a victimelor Revoluției din 1989, astfel că a fost cerută mutarea mitingului pentru a evita această suprapunere. Comisia a avizat favorabil această modificare.
Protestul spontan de la CT BUS a durat 3 zile, între 16 și 18 decembrie 2025, când transportul public a fost paralizat în tot orașul. Acțiunea a fost întreruptă voluntar de către angajați, după ce au fost dați în judecată într-un proces colectiv inițiat de companie împotriva a peste 600 de persoane. Astfel, protestul legal a rămas singura variantă de acțiune.