Protest cu scop precis: sindicaliștii CT BUS se mobilizează mâine în stradă, în timpul ședinței Consiliului Local
Sindicaliștii de la CT BUS vor protesta mâine, 22 decembrie 2025, în fața Primăriei Constanța, începând cu ora 14, în timpul ședinței Consiliului Local Municipal, în care sunt supuse aprobării o serie de proiecte nepopulare. Deși acțiunea de protest a fost inițial programată pentru astăzi, data a fost schimbată pe parcurs.
Protestul este așteptat și încurajat de voci din politica locală, inclusiv consiliera locală Felicia Ovanesian, care a îndemnat publicul să participe la miting. Aceasta a scris pe pagina sa de Facebook: „Se organizează cu surle și trâmbițe evenimentul anului: marș spre Eforie!” și a distribuit un mesaj prin care subliniază că „Nu e doar despre CT BUS. E despre cum e condus orașul sub Vergil Chițac.” Intenția sa este clară, dorind să atragă la protest și persoane nemulțumite de administrația publică locală, dar care nu au legătură directă cu CT BUS.
Ideea mitingului legal a apărut pe 17 decembrie 2025, când angajații CT BUS se aflau în a doua zi de protest spontan, în care refuzau să asigure transportul public până la soluționarea unor revendicări. Principala cerere a acestora a fost ca directorii companiei, pe care îi consideră incompetenți, să-și semneze demisiile.
În aceeași zi, primarul Constanței, Vergil Chițac, a transmis un punct de vedere în care se arăta deschis dialogului, dar respingea ferm orice tentativă de a transforma nemulțumirile sociale într-un instrument politic împotriva administrației locale. Chițac a afirmat că protestul de la CT BUS reprezintă o formă de presiune politică, menționând că angajații CT BUS au devenit „masă de manevră”.
În acest context, două organizații sindicale, „Sindicatul Liber Transport Comun Constanța” și „Sindicatul Profesional al Transportatorilor Activităților Conexe”, au depus o adresă comună la Primăria Constanța, înregistrată sub nr. 285.804/17.12.2025, notificând intenția de a organiza un miting legal, cu aproximativ 100 de participanți, pe platoul din fața Primăriei, între orele 9 și 11. Comisia de Avizare a Adunărilor Publice a modificat solicitarea, astfel încât protestul să fie organizat pe 22 decembrie, exact în timpul ședinței de Consiliu.
Daniel Toma, lider de sindicat și unul dintre semnatarii notificării, a menționat că protestul legal a fost mutat pentru a evita suprapunerea cu o acțiune de comemorare a victimelor Revoluției din 1989, programată în aceeași zi. Comisia a avizat favorabil această solicitare.
Protestul spontan de la CT BUS a durat trei zile, între 16 și 18 decembrie 2025, când transportul public a fost paralizat în tot orașul. Acesta a fost întrerupt de angajați după ce au fost dați în judecată, într-un proces colectiv inițiat de companie împotriva a peste 600 de persoane. Astfel, protestul legal a rămas singura opțiune de acțiune pentru angajați.