Protest autorizat, într-un moment strategic… politic
Sindicaliștii de la CT BUS vor protesta mâine, 23 decembrie 2025, în fața Primăriei Constanța, începând cu ora 14:00, în paralel cu ședința Consiliului Local Municipal, care va supune aprobării o serie de proiecte nepopulare. Inițial, mitingul era programat pentru astăzi, însă data a fost schimbată ulterior.
Acțiunea de protest este sprijinită de voci din politica locală, inclusiv consiliera locală Felicia Ovanesian, care a îndemnat publicul să participe la miting. Pe pagina sa de Facebook, Ovanesian a scris: „Se organizează cu surle și trâmbițe evenimentul anului: marș spre Eforie!” și a distribuit un mesaj care subliniază că protestul nu se referă doar la CT BUS, ci și la nemulțumirile generale față de conducerea orașului sub Vergil Chițac.
Ideea mitingului legal a apărut pe 17 decembrie 2025, în contextul unui protest spontan și neînregistrat, în care angajații CT BUS au refuzat să asigure transportul public până la soluționarea unor revendicări. Principala cerere a fost demisia directorilor companiei, considerați incompetenți.
În aceeași zi, primarul Constanței, Vergil Chițac, a declarat că rămâne deschis dialogului, dar respinge ferm orice tentativă de a transforma nemulțumirile sociale într-un atac politic la adresa administrației locale. El a menționat că protestul este o formă de presiune politică și că angajații CT BUS au devenit o masă de manevră.
În acest context, două organizații sindicale, „Sindicatul Liber Transport Comun Constanța” și „Sindicatul Profesional al Transportatorilor Activităților Conexe”, au depus o adresă comună la Primăria Constanța, înregistrată sub nr. 285.804/17.12.2025, notificând intenția de a organiza un miting legal cu aproximativ 100 de participanți, pe platoul din fața Primăriei, pe 22 decembrie 2025, între orele 9:00 și 11:00. Comisia de Avizare a Adunărilor Publice din cadrul Primăriei a modificat solicitarea astfel încât protestul să se desfășoare pe 23 decembrie, în timpul ședinței de Consiliu.
Daniel Toma, lider de sindicat, a explicat că mitingul a fost mutat pentru a evita o suprapunere cu o acțiune de comemorare a victimelor Revoluției din 1989, programată tot pe 22 decembrie. Protestul spontan de la CT BUS a avut loc între 16 și 18 decembrie 2025, paralizând transportul public din oraș și fiind întrerupt voluntar de angajați, după ce compania a inițiat un proces împotriva a peste 600 de persoane. În aceste condiții, protestul legal a devenit singura opțiune de acțiune.