PPC lansează inițiativa „Puterea unui nou început” pentru tinerii din sistemul de protecție
PPC blue, divizia de mobilitate electrică a grupului PPC în România, a anunțat lansarea campaniei „Energie pentru un nou drum”, destinat sprijinirii tinerilor instituționalizați în construirea unui viitor autonom și plin de oportunități. Această inițiativă se desfășoară în parteneriat cu Asociația T.I.B.E.R.I.U.S., o organizație non-profit dedicată proiectelor umanitare pentru tinerii din centre de plasament sau comunități defavorizate.
În perioada decembrie, ianuarie și februarie, PPC blue va direcționa 0,10 lei pentru fiecare kWh încărcat în rețeaua sa către tinerii instituționalizați care participă la programele Asociației T.I.B.E.R.I.U.S., sprijinindu-i astfel în obținerea permisului de conducere. Permisul de conducere reprezintă un pas important către independență, integrare socială și acces la oportunități profesionale, facilitând un nou început pentru tinerii din medii vulnerabile.
Beneficiarii inițiativei provin din medii instituționalizate situate în București, Ilfov, Vâlcea, Brașov, Prahova și Constanța. Asociația T.I.B.E.R.I.U.S., fondată de Tiberiu Antipa, care a crescut în centre de plasament, își propune să susțină tinerii în fața provocărilor cotidiene prin programe axate pe autonomie, educație și tranziția către viața de adult. Aceasta desfășoară anual peste 10 campanii sociale și sprijină peste 2.500 de beneficiari.
„Responsabilitatea adevărată începe atunci când transformăm resursele noastre în oportunități cu impact pe termen lung. Mobilitatea electrică înseamnă progres, iar progresul se măsoară în modul în care reușim să avem un impact în societate. Prin această campanie, oferim finanțare pentru cursurile de obținere a permisului de conducere tinerilor din sistemul de protecție. Fiecare kWh încărcat se traduce în sprijin relevant pentru acești tineri, care vor beneficia astfel de resurse pentru a începe o nouă viață. Este o investiție într-o competență valoroasă, care le deschide drumul către independență, încredere și noi oportunități.”, a declarat Andreea-Dana Popescu, Director General al PPC Blue România.
PPC blue instalează în România infrastructură de încărcare pentru mașini electrice în diverse locații, inclusiv centre comerciale, supermarketuri, restaurante și spații publice, contribuind astfel la îmbunătățirea calității aerului. Utilizatorii pot descărca aplicația PPC blue din AppStore sau Google Play pentru a vizualiza stațiile de încărcare disponibile și a alege serviciile potrivite. Compania oferă trei tipuri de pachete de abonamente: PPC blueLite (60 de unități de încărcare), PPC bluePlus (120 de unități) și PPC blueMax (200 de unități). De asemenea, șoferii beneficiază de asistență tehnică 24/7.