Polonia interzice ținerea câinilor în lanț
O schimbare istorică a avut loc în Polonia, unde autoritățile au decis interzicerea completă a ținerii câinilor legați în lanț. Noua lege stipulează că aceștia nu pot fi lăsați să locuiască permanent afară, expuși intemperiilor și izolării sociale. Această măsură vine ca un răspuns la neglijența și suferința cauzată de oameni și obligă proprietarii să asigure condiții decente de viață pentru animale.
Comparativ cu România
Raluca Băleanu, consilier la Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov, a comentat despre legislația din România, subliniind că nu există încă o lege care să interzică folosirea lanțului pentru câini. „Mi-ar fi plăcut să văd că România a renunțat la acest lanț pentru câini și nu Polonia, dar îi aplaudăm pentru această decizie”, a declarat Băleanu. Ea a explicat că, în România, dacă un câine este ținut în lanț și acesta nu are cel puțin doi metri lungime, se poate considera un tratament rău aplicat animalului.
Soluții pentru bunăstarea animalelor
Băleanu a propus soluții alternative la ținerea câinilor în lanț, sugerând că animalele ar trebui să stea libere într-o curte sau să interacționeze liber cu stăpânul lor. „În locul lanțului, câinele poate să stea într-un padoc sau pur și simplu să fie lăsat liber în curte. În plus, când este foarte frig afară, frumos și bine ar fi pentru câine ca acesta să stea în casă, la căldură”, a explicat aceasta.
Raluca Băleanu a subliniat, de asemenea, că în societatea românească sunt adânc înrădăcinate anumite concepții despre animale, în special despre câini, care duc la exploatarea lor și la lipsa preocupării pentru bunăstarea acestora.