Reparații pe bulevardul Tomis din Constanța
Ora 18:30: Lucrări intense pe bulevardul Tomis din Constanța pentru repararea unei avarii semnificative. Intervenția pentru remedierea avariei la conducta de alimentare cu apă, în zona blocului 2A, a fost finalizată.
Echipele de intervenție au realizat o soluție tehnică provizorie, prin izolarea tronsonului avariat și punerea în funcțiune a unui bypass, ceea ce a permis reluarea furnizării apei către abonații afectați, fără a prelungi întreruperea pentru o perioadă mai mare de timp.
Ulterior, au fost efectuate manevrele de vană necesare, iar furnizarea apei se realizează în funcție de stabilizarea presiunii în sistem și de consumurile înregistrate.
Reprezentanții Biroului de Comunicare RAJA SA au menționat: „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și le mulțumim abonaților pentru înțelegere. În situația în care, la reluarea alimentării, apa prezintă modificări temporare de aspect, recomandăm utilizarea acesteia doar în scopuri menajere, până la limpezire.”