O substanță din sângele pitonilor inhibă apetitul și ar putea transforma tratamentele pentru slăbire
O moleculă descoperită în sângele pitonilor ar putea schimba modul în care este tratată obezitatea, după ce a redus semnificativ pofta de mâncare și a dus la scădere rapidă în greutate în cazul șoarecilor obezi, conform unui studiu recent. Cercetătorii consideră că aceasta ar putea sta la baza unei noi generații de medicamente pentru slăbit, cu mai puține efecte secundare.
Pitonii urmează o dietă extremă, înghițind o antilopă dintr-o singură înghițitură și apoi putând rezista luni întregi fără hrană. Oamenii de știință au identificat o moleculă esențială pentru această performanță metabolică, care ar putea duce la dezvoltarea unei noi clase de medicamente împotriva obezității.
Metabolitul pitonilor, care crește brusc în sângele lor după masă, a fost administrat șoarecilor obezi, rezultând un refuz al hranei și o pierdere rapidă în greutate. Cercetătorii sugerează că molecula ar putea avea un efect similar cu medicamentele precum Wegovy. Dr. Jonathan Long, profesor asociat de patologie la Universitatea Stanford, a subliniat importanța studiului acestor animale pentru identificarea moleculelor care influențează metabolismul uman.
Pitonii birmanezi pot ajunge la peste 5 metri lungime și aproape 100 de kilograme. În sălbăticie, aceștia consumă prăzi care pot reprezenta până la 100% din greutatea lor corporală. După masă, inima pitonului se mărește cu 25%, iar metabolismul se accelerează de până la 4.000 de ori pentru a digera hrana, putând rezista între 12 și 18 luni fără mâncare, fără efecte negative majore.
În cadrul cercetării, oamenii de știință au analizat sângele pitonilor birmanezi tineri, cântărind între 1,5 și 2,5 kilograme, înainte și după o masă care reprezenta aproximativ 25% din greutatea lor corporală. Au identificat peste 200 de molecule care cresc semnificativ în sângele pitonilor după masă, dintre care una a crescut de peste 1.000 de ori. Această moleculă, numită pTOS, este produsă de bacteriile din intestinul șarpelui și se găsește și în cantități mici în urina umană.
Când pTOS a fost administrat șoarecilor de laborator, nu au fost observate efecte evidente asupra consumului de energie sau dimensiunii organelor, ci asupra apetitului și comportamentului alimentar. Șoarecii obezi care au primit pTOS au mâncat semnificativ mai puțin decât cei din grupul de control și, după 28 de zile, au pierdut 9% din greutatea corporală.
Molecula pare să acționeze diferit față de medicamentele GLP-1, precum Wegovy, care încetinesc golirea stomacului și induc senzația de sațietate, dar pot provoca greață, constipație și dureri abdominale. În schimb, pTOS acționează asupra hipotalamusului, regiunea creierului care reglează apetitul. Profesoara Leslie Leinwand, biolog la Universitatea din Colorado Boulder, a declarat că au descoperit un inhibitor al apetitului care funcționează la șoareci fără unele dintre efectele secundare ale medicamentelor GLP-1. Deși sunt necesare cercetări suplimentare pentru aplicarea clinică a descoperirii, prezența pTOS în mod natural la oameni sugerează că ar putea fi sigur.
