Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța se transformă radical
Începând cu luni, 17 noiembrie 2025, vor demara lucrările de modernizare și consolidare la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanța, parte a proiectului „Creșterea eficienței energetice a Spitalului Municipal Constanța”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
O nouă ședință a grupului de lucru a avut loc recent, având scopul de a asigura coordonarea eficientă între toate instituțiile implicate, pentru ca lucrările să se desfășoare în condiții optime de siguranță și conform normelor legale. Intervențiile vor avea loc zilnic, între orele 07:00 – 19:00, iar echipele implicate se angajează să respecte toate standardele de calitate și siguranță. În acest interval, vor fi prezente zgomote și praf, specifice lucrărilor de construcție, iar autoritățile își cer scuze pentru eventualele inconveniente.
Clădirea spitalului, construită în 1938, necesită intervenții structurale majore pentru a se conforma normelor actuale de siguranță seismică și eficiență energetică. Lucrările actuale reprezintă o etapă esențială în procesul de transformare a imobilului, care va fi readus la standarde moderne de funcționare.
Viceprimarul social-democrat Costin Răsăuțeanu a declarat: „Lucrările la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța merg înainte! De luni, 17 noiembrie, intrăm într-o nouă etapă importantă de modernizare și consolidare. Am avut o întâlnire de lucru cu toate instituțiile implicate — coordonăm fiecare detaliu pentru ca lucrările să avanseze sigur și rapid. Constanța are nevoie de un spital modern și îl vom reconstrui pas cu pas, împreună!”
Noul corp de clădire va avea trei niveluri (față de două, în prezent) și va integra soluții moderne de proiectare și construcție, inclusiv:
- Consolidarea structurală și creșterea rezistenței la cutremur;
- Recompartimentarea interioară conform normelor din domeniul sanitar;
- Îmbunătățirea izolației termice și hidroizolației;
- Înlocuirea completă a instalațiilor electrice, sanitare, termice și de ventilație;
- Instalarea de panouri fotovoltaice și implementarea de soluții verzi pentru eficiență energetică.
Prin aceste investiții, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța va deveni o clădire sigură, eficientă energetic și adaptată cerințelor actuale ale sistemului medical, asigurând condiții moderne pentru pacienți și personalul medical. Valoarea totală a contractului este de 86.908.900,72 lei (TVA inclus).