Împreună spre victorie: OMD Mamaia și județul Constanța, candidatură comună pentru Destinația anului 2026
OMD Mamaia-Constanța și OMD Județul Constanța anunță oficial nominalizarea comună a celor mai reprezentative atracții turistice din municipiu și din județ în competiția națională „Destinația Anului 2026”, cel mai important proiect de promovare a destinațiilor turistice din România. Acest demers marchează o etapă semnificativă a colaborării dintre cele două organizații și transmite un mesaj clar: turismul din Constanța se promovează unitar, coerent și cu încredere în diversitatea experiențelor pe care le oferă – de la litoral și stațiuni balneare, la patrimoniu istoric, natură și atracții pentru familie.
Competiția „Destinația Anului” a devenit, în ultimii ani, o platformă națională de referință, în care destinațiile sunt evaluate atât de public, cât și de specialiști, pe baza notorietății, a calității experienței turistice și a implicării comunității. Prezența în această competiție aduce vizibilitate la nivel național și poziționează destinațiile în topul preferințelor turiștilor. Un element special al ediției 2026 este susținerea categoriei dedicate stațiunilor turistice de către Stațiunea Mamaia, câștigătoare a trofeului la edițiile anterioare.
George Mândilă, președinte OMD Mamaia Constanța, a afirmat: „Nominalizările pe care le-am realizat împreună cu OMD Județul Constanța în Destinația Anului 2026 arată, înainte de toate, că promovăm această destinație unitar și cu încredere în diversitatea ei – de la litoral și stațiuni balneare, la natură, patrimoniu și atracții pentru familie. Ediția din acest an este specială, cu peste 250 de destinații nominalizate la nivel național, ceea ce confirmă interesul tot mai mare pentru vacanțele în România și pentru competiția care reușește să aducă în prim-plan locuri și comunități care merită descoperite.”
Constanța intră în competiție cu un portofoliu turistic complet, construit în jurul autenticității, experienței pentru toate vârstele și unui patrimoniu care merită redescoperit. Următoarele categorii și destinații au fost nominalizate:
- Orașe care inspiră – Orașul Constanța.
- Stațiuni balneare – Techirghiol.
- Târâmuri fermecate – Riviera Românească.
- Sate de poveste – Vadu, Corbu.
- Distracție și adrenalină – Aqua Magic – Mamaia.
- Sanctuare ale istoriei – Monumentul Tropaeum Traiani – Adamclisi.
- Târgul cunoașterii – Delfinarul – Planetariul – Microrezervația Naturală Constanța.
- Comori naturale – Peștera Sfântul Andrei – Ion Corvin.
- Nuclee urbane – Faleza Cazinoului Constanța & Portul Turistic Tomis.
- Landmarks – Cazinoul Constanța.
În perioada următoare vor fi anunțați finaliștii, iar etapa votului public va transforma, ca în fiecare an, susținerea comunității într-un element decisiv. Constanța abordează această competiție cu convingerea că destinația merită o poziție de top în preferințele turiștilor români și străini. Portofoliul turistic prezentat reflectă autenticitate, diversitate și o viziune clară asupra valorii patrimoniului și experienței pe care Constanța o oferă.