Constanța. În 2026, se menține taxa de 200 de lei pentru accesul la domeniul public
Consilierii locali din Constanța vor vota marți, 23 decembrie, pentru proiectul privind impozitele și taxele la nivelul municipiului în anul 2026. Printre principalele modificări se numără:
- Ajustarea valorilor impozabile ale clădirilor rezidențiale pentru persoanele fizice, cu creșteri semnificative: impozitul pe clădiri din zona A crește cu aproximativ 50%, iar pentru zonele B, C și D cu 80%.
- Eliminarea reducerii coeficientului de corecție rang-zonă pentru clădirile din blocuri cu mai mult de 3 niveluri și 8 apartamente, care este în prezent de 0,10.
- Eliminarea reducerii valorii impozabile pentru clădirile mai vechi de 30 de ani, care actualmente variază între 10% și 50% în funcție de anul terminării acestora.
- Eliminarea scutirilor de la plata impozitului pe clădiri pentru anumite categorii de beneficiari.
- Eliminarea cotei de impozitare fixă de 0,4% pentru clădirile nerezidențiale utilizate în domeniul agricol.
- Introducerea unei noi categorii de terenuri impozabile, respectiv plaja folosită pentru activități economice.
- Eliminarea scutirilor de la plata impozitului pe teren pentru anumite categorii de beneficiari.
- Stabilirea de noi niveluri ale impozitului pe terenul amplasat în intravilan pentru alte categorii de folosință.
- Introducerea unui nou sistem de impozitare ecologică la mijloacele de transport, bazat pe principiul „poluatorul plătește”.
- Reducerea impozitului cu 30% pentru mijloacele de transport hibride cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 50 g/km.
- Impozitarea mijloacelor de transport acționate electric cu 40 lei/an/autovehicul.
- Modificarea normei taxei pentru utilizarea domeniului public, inclusiv eliminarea abonamentului de parcare pentru zona 2 dintre cauzele de exonerare de la plata taxei.
Administrația Chițac va menține taxa de 200 de lei pentru utilizarea domeniului public și în 2026. Constănțenii vor fi obligați să plătească și abonamentul pentru zona 2. Conform evidenței Serviciului Public de Impozite și Taxe, taxa se aplică pentru 105.815 autovehicule deținute de persoane fizice și 31.557 de autovehicule aflate în patrimoniul persoanelor juridice.
Taxa se aplică autovehiculelor concepute pentru transportul de persoane cu maximum 9 locuri, autovehiculelor pentru transportul de mărfuri cu masa maximă de 2,4 tone și autovehiculelor cu două sau trei roți. Pe teritoriul municipiului Constanța sunt disponibile 13.747 locuri de parcare în zonele 0, 1 și 2, și 24.157 locuri de parcare de reședință. Există, de asemenea, 35.395 cereri de rezervare loc parcare, indicând că un număr semnificativ de proprietari/utilizatori nu dețin un loc de parcare propriu.
În ceea ce privește contraprestația, aceasta include sistematizarea și regenerarea urbană a locurilor publice destinate staționării autovehiculelor, având în vedere că domeniul public sau privat al municipiului este afectat parțial de utilizarea acestuia de către proprietarii de autovehicule.
Conform Legii nr. 155/2023, acțiunile autorității locale trebuie să se concentreze pe creșterea utilizării transportului prietenos cu mediul și stimularea transportului public, prin taxe de parcare și reducerea volumului de parcări pentru autovehicule.
Taxa de 200 lei/an/autovehicul poate fi calculată proporțional, în funcție de numărul de luni de utilizare a domeniului public. Autovehiculele acționate electric sunt scutite de la taxare.