Consiliera Ovanesian și arta de a influența cu numere
Postarea consilierului local independent Felicia Ovanesian despre PUZ-ul din zona Soveja–Chiliei–Panait Cerna este un exemplu de manipulare a comunității prin tehnici de influențare emoțională. Aceasta utilizează un număr mare, legat de o emoție puternică, pentru a induce panică și a distorsiona percepția realității. În loc să se discute despre indicatori urbanistici, infrastructură și obligații concrete, mesajul transmis este unul de tip „ne sufocă”, care, deși atrage atenția pe rețelele sociale, nu reflectă realitatea din teren.
Prima tehnică utilizată este ancorarea emoțională. Când se vorbește despre „2.074 apartamente” și „6.222 locuitori înghesuiți”, fără a explica implicațiile acestor cifre în termeni de fluxuri reale, capacități, etapizare, mobilitate și soluții, se setează o ancoră psihologică de frică. Publicul nu mai judecă proiectul în sine, ci imaginea mentală pe care i-ai creat-o.
A doua tehnică este comparația falsă, care dă impresia că demonstrația este deja făcută. De exemplu, constănțenii care au cel puțin 35 de ani își amintesc meciurile de fotbal ale echipei Farul, când stadionul se umplea cu aproximativ 20.000-25.000 de oameni, care veneau și plecau aproape simultan. Comparativ, cifra de 6.222 invocată nu trebuie privită automat ca o „apocalipsă urbană”. Diferența constă în faptul că la stadion există un vârf concentrat pe ore, în timp ce o populație rezidentă se distribuie în timp, pe trasee și ore diferite. A pune semnul egal între cele două este o comparație falsă, folosită doar pentru a induce panică.
Mai mult, cele 6.222 de persoane menționate nu reprezintă un corp străin care „invadează” Constanța, ci constănțeni care se repoziționează între cartiere, în funcție de locuințe, prețuri, acces la servicii și oportunități. Orașul nu se umple peste noapte cu oameni noi doar pentru că se construiește într-o zonă; se schimbă distribuția internă, ceea ce necesită planificare, nu isterie.
Problema reală, pe care postarea o ocolește, constă în condițiile concrete ale proiectului și cine va suporta costurile infrastructurii. Câte locuri de parcare sunt prevăzute, ce se întâmplă cu străzile de acces, ce capacitate are transportul public, cum sunt dimensionate utilitățile, ce se întâmplă cu școlile, ce etapizare există și ce obligații ferme are dezvoltatorul? Aici se câștigă sau se pierde un oraș „respirabil”, nu în sloganuri.
Când un consilier local comunică prin alarmă și cifre scoase din context, nu apără orașul, ci îl polarizează. Constanța are nevoie de investiții și reguli, dar mai ales de o dezbatere publică bazată pe date, obligații și soluții, nu pe ancore emoționale și comparații false care transformă orice proiect într-un război al fricilor.
