Conflicte politice mascate: Ovanesian își asumă protestul CT BUS în lupta sa cu primarul Chițac
Felicia Ovanesian, consilier independent, continuă să se implice în conflictul de la CT BUS, chiar și după ce tensiunile au fost oficial stinse. Totuși, modul în care procedează ridică semne de întrebare privind intențiile sale reale. Ovanesian folosește această situație ca pe o platformă pentru consolidarea propriului capital politic.
Recent, Ovanesian a lansat un apel public prin care cheamă cetățenii la o întâlnire la primărie pe data de 23 decembrie. Aceasta pare mai degrabă o tentativă de a transforma un conflict social delicat într-o oportunitate politică personală. Mesajul său, care îndeamnă oamenii să se prezinte la primărie într-o anumită zi și la o anumită oră, este prezentat ca un demers „despre noi”, însă ridică serioase semne de întrebare privind scopul real al mobilizării.
Această acțiune poate fi interpretată ca o încercare de a confiscare a unei situații care afectează în mod real comunitatea și angajații CT BUS, în interesul jocurilor politice mai degrabă decât al binelui public. Poziționarea sa publică relevă un conflict personal cu primarul Vergil Chițac, care pare să primeze în fața interesului comunității și al angajaților.
Dincolo de retorica mobilizatoare, ceea ce se conturează este o acțiune cu miză personală, în care protestul devine un instrument de imagine. Nu există indicii că demersul ar fi motivat de empatie față de angajații CT BUS sau de o preocupare autentică pentru condițiile lor de muncă. Dimpotrivă, totul se înscrie în registrul unei strategii de conflict, alimentată de disputa politică și personală pe care Ovanesian o poartă cu primarul Chițac.
Astfel, o problemă care ar trebui să țină de relația dintre administrație, management și angajați riscă să fie deturnată într-un spectacol politic, util doar pentru consolidarea unui profil public combativ. Aceasta reprezintă o formă de confiscare a unei situații sociale în interes propriu, în care oamenii afectați sunt transformați în decor, iar nemulțumirea lor devine o monedă de schimb pentru capital politic.
Într-o comunitate care are nevoie de echilibru, responsabilitate și soluții, astfel de apeluri publice, formulate în termeni imperativi și emoționali, pot deveni periculoase, deoarece nu urmăresc rezolvarea unei probleme, ci întreținerea ei. Când protestul nu mai este despre revendicări concrete, ci despre imagine și răfuieli personale, el încetează să mai fie un instrument civic și devine o simplă unealtă politică.
