Colonelul Talpan, avocatul Stelei, solicită FIFA și UEFA să elimine România și cluburile românești din competiții
Juristul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, Florin Talpan, a anunțat că a solicitat FIFA și UEFA excluderea tuturor echipelor românești din cupele europene și a echipei naționale din competițiile internaționale, invocând faptul că Federația Română de Fotbal (FRF) activează ilegal. Talpan a subliniat că FRF nu apare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, ceea ce constituie o problemă majoră.
„Am notificat UEFA și FIFA pentru a informa că Federația Română de Fotbal activează în mod ilegal. Sunt multe probleme acolo. Am solicitat celor de la FIFA și UEFA să trimită o comisie la FRF pentru a verifica neregulile și suspiciunile de corupție care există în cadrul FRF. În 2017, echipa FCSB trebuia să fie retrogradată, dar domnul Burleanu a lăsat această echipă în Liga I, deși și-a schimbat denumirea. Era o altă echipă și trebuia să respecte statutul și regulamentele FRF. Cineva trebuie să răspundă”, a declarat Talpan.
El a adăugat că a solicitat excluderea echipelor românești din competițiile europene și a echipei naționale a României din competiții, subliniind că FRF a avut suficient timp pentru a se pune în legalitate. „Eu nu cred că o să mă acuze nimeni pentru că în România a venit momentul să obținem performanțe pe ‘corecte’ și să nu depindem de domnul Burleanu”, a afirmat Talpan.
De asemenea, juristul a menționat că, dacă FIFA și UEFA nu vor lua măsuri, se va adresa Ministerului de Justiție din Elveția. „Steaua nu e lăsată să promoveze de domnul Burleanu, care își bate joc de acest mare brand al României”, a adăugat el.
Florin Talpan a anunțat și reluarea procesului prin care CSA Steaua cere daune de 37 de milioane de euro de la clubul FCSB pentru folosirea ilegală a mărcii „Steaua București” în perioada 2004-2014. „Am repus pe rol dosarul de la Tribunalul București pentru a recupera prejudiciul de 37 de milioane de euro. E un pas foarte mare pe care l-am făcut”, a concluzionat juristul clubului Steaua.