Asalturi rusești asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Joi, 1 ianuarie, au avut loc noi atacuri cu drone efectuate de forțele ruse asupra infrastructurii portuare ucrainene din apropierea frontierei cu România. Sistemul de supraveghere al Ministerului Apărării Naționale a identificat vehicule aeriene lansate de Federația Rusă către porturile ucrainene de la Dunăre, pe direcția Ismail.
În jurul orei 10.00, două aeronave de luptă F-16 din Baza 86 Aeriană de la Fetești au fost ridicate în aer pentru a monitoriza zona de frontieră cu Ucraina, în nordul județului Tulcea. La ora 10.17, populația din nordul județului Tulcea a fost avertizată prin mesaj RO-Alert. Starea de alertă a încetat ulterior, însă informațiile cu privire la atacurile rusești continuă să fie monitorizate.