Amenințări cu drone la granița României: a fost activat sistemul de alertă RO-ALERT
În noaptea de 22 spre 23 decembrie, forțele ruse au efectuat atacuri cu drone asupra infrastructurii portuare ucrainene în apropierea frontierei cu România. La ora 1.10, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale (MApN) au detectat două ținte aeriene în spațiul ucrainean, îndreptându-se spre Reni și Chilia.
La ora 1.26, populația din nordul județului Tulcea și sud-estul județului Galați a fost avertizată prin sistemul RO-ALERT. Radarele au detectat ulterior un alt grup de drone deplasându-se spre portul Reni, iar exploziile au fost raportate pe teritoriul Ucrainei.
Nu au fost semnalate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian național, iar starea de alertă a fost ridicată la ora 2.15. Conform informațiilor de la ISU Delta Tulcea, mesajul RO-ALERT a fost emis pentru locuitorii din localitățile C.A. Rosetti, Chilia Veche, Pardina, Ceatalchioi, Somova, Niculitel, Luncavița, Văcăreni, Grindu și I.C. Brătianu.