A început aventura „Eu sunt farist!”
FC Farul Constanța, sub conducerea fostului mare fotbalist Gheorghe Hagi, a lansat recent programul de membership „Eu sunt farist!”, destinat tuturor celor care simt, trăiesc și iubesc clubul Farul. Evenimentul a avut loc la Cazinoul din Constanța.
Prin acest program, membrii devin parte din Familia Farul, iar sloganul „Eu sunt farist!” nu este doar o expresie, ci o mândrie și un stil de viață asociat clubului. Farul reprezintă ACASĂ pentru mulți suporteri.
Interesul pentru programul de membership poate fi manifestat prin aplicația Farul Constanța, disponibilă pe App Store și Google Play. Cardul de membru „Eu sunt Farist” costă 250 lei pe an și este o declarație de identitate locală, simbolizând dragostea și apartenența față de cel mai important club din Dobrogea. Suporterii, indiferent de locul în care se află, vor putea rămâne conectați cu Farul Constanța.
Beneficiile membrilor
Deținătorii cardului de membru Premium – „Eu sunt Farist” vor beneficia de o serie de reduceri la partenerii clubului, cum ar fi:
- Shop Farul Constanța – 20% reducere la toate produsele cu preț întreg
- Nike City Park Mall Constanța – 20% reducere la produsele cu preț întreg
- Avi Clinique – 10% reducere la serviciile comercializate
- Fit Gym – 20% reducere la abonamentul full time
- Iaki Spa – 10% reducere la servicii selectate
- Restaurant Rumen – 15% reducere la întreaga comandă
- Ovidius Clinical Hospital – 10% reducere pentru intervenții chirurgicale
- Alte locații cu reduceri variate de până la 15%
Reducerile sunt valabile exclusiv pentru deținătorii cardului „Eu sunt Farist” și nu se cumulează cu alte promoții, dacă nu este specificat altfel. Lista partenerilor va fi actualizată periodic.
Alte beneficii ale cardului de membru
Posesorii cardului „Eu sunt Farist” vor avea acces la întâlniri cu jucătorii, sesiuni de autografe, tururi VIP ale Bazei Sportive AGH, participare la evenimente speciale ale clubului, tombole și concursuri cu premii atractive, precum tricouri personalizate. De asemenea, vor putea deveni voluntari la diverse acțiuni ale clubului.
Cardul se reînnoiește anual și reprezintă o legătură cu echipa de suflet, o moștenire transmisă din generație în generație.
Noua aplicație Farul Constanța
În aceeași zi, a fost lansată și aplicația Farul Constanța, un instrument digital modern care aduce clubul mai aproape de suporteri. Prin aplicație, utilizatorii pot:
- urmări în timp real scorurile și statisticile meciurilor
- primi notificări exclusive și conținut din culisele echipei
- accesa cardul de membru în format digital
- achiziționa bilete și produse oficiale
- viziona live meciuri amicale ale echipelor de juniori, feminine și seniori
- consulta meciuri și rezumate din istoria clubului începând cu anii 1960