Tomac: „Protecția euroatlantică asigură certitudini împotriva oricăror încercări de intimidare”
Consilierul prezidențial Eugen Tomac a criticat ferm acțiunile recente ale Rusiei, pe care le consideră inacceptabile și iresponsabile. Într-o postare pe Facebook, Tomac a subliniat comportamentul tot mai agresiv al Kremlinului, cerând comunității internaționale o reacție clară și fermă. El a afirmat: „Moscova încalcă flagrant în fiecare zi dreptul internațional și duce un război de agresiune care deja a depășit orice limită.”
În același timp, Tomac a transmis un mesaj de siguranță, amintind că statutul de securitate al României este solid. „România este țară membră a UE și NATO și nu vom tolera niciodată acest tip de provocare”, a declarat el, subliniind că scutul euroatlantic oferă garanții clare împotriva oricăror tentative de intimidare. „Rusia trebuie și va fi în continuare sancționată. Declarațiile de solidaritate ale aliaților sunt garanția că aceste acțiuni nu vor rămâne fără consecințe”, a adăugat Tomac.
Autoritățile de la București iau în calcul invocarea articolului 4 din Tratatul NATO în urma incidentului de la Galați, unde o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe. În 4 ani și 3 luni de la începutul războiului din Ucraina, statele de pe flancul estic al NATO au invocat de trei ori accesarea art. 4 din Tratatul NATO. Acest articol se activează atunci când un stat membru consideră că integritatea sa teritorială, independența politică sau securitatea îi sunt amenințate, inițiind consultări între aliați pentru a evalua riscurile și a decide măsurile necesare, fără a implica automat o intervenție militară.
Orice țară membră NATO poate solicita activarea acestui articol atunci când detectează o amenințare directă la adresa securității sale sau în vecinătatea sa, cum ar fi acumularea de trupe inamice sau încălcările spațiului aerian. La invocarea articolului, Consiliul Nord-Atlantic se întrunește de urgență pentru a discuta problema, având ca scop analiza situației și ajungerea la un consens privind politicile sau acțiunile comune de descurajare și apărare.
Spre deosebire de Articolul 5, care activează principiul apărării colective și un răspuns militar direct, Articolul 4 este pur consultativ, fără obligația automată de a trimite trupe sau echipamente, ci doar obligația de a purta discuții și de a căuta soluții diplomatice sau strategice împreună.