Șoșoacă îi cere lui Nicușor Dan să demisioneze
Diana Șoșoacă a solicitat demisia lui Nicușor Dan, nu pe rețelele sociale, ci în persoană, în cadrul consultărilor organizate la Palatul Cotroceni pentru formarea unui nou executiv. Ea susține că discuțiile se desfășoară ilegal și i-a adus lui Dan mai multe cărți, printre care o copie a Constituției României.
„Am avut și avem alături de noi cei mai buni specialiști din România și, evident, că i-am adus la cunoștință tot ceea ce menționează Constituția, faptul că nu există consultări formale sau informale și că este o depășire a cadrului constituțional. Deși în 2024 există un anumit procent al fiecărui partid parlamentar, (președintele) a înțeles să îl încalce și a invitat înaintea noastră UDMR-ul, care este ultimul partid, și minoritățile naționale, care nu sunt partide”, a declarat Șoșoacă, lidera Partidului S.O.S. România.
„Cum mâine ar trebui să cheme reprezentanți ai neafiliaților, aceștia nu sunt partide parlamentare, nici nu pot fi, pentru că un partid parlamentar este cel care a candidat și a avut candidați pe listele sale și a reușit să strângă un procent de peste 5% pentru a intra în Parlament. Restul sunt doar încălcări grave ale Constituției și ale legii penale”, a adăugat ea.
Eurodeputata a precizat că i-a făcut cadou președintelui Nicușor Dan Constituția României, un volum cu declarațiile sale politice și lucrarea „Doctrina de epicentru, doctrina Partidului S.O.S. România”. Fiecare carte a avut o dedicație din partea „președintelui interzis al României, Diana Iovanovici-Șoșoacă, pentru Nicușor Dan”, dedicațiile fiind dictoane în latină.
La finalul discuției, Diana Șoșoacă i-a cerut demisia lui Nicușor Dan, pe care l-a numit președinte „neconstituțional” și „ilegitim”.