Sfârșitul unei ere Bolojan
România nu a cunoscut niciodată, în cei 36 de ani de după Decembrie 1989, un guvern care să acționeze cu atâta agresivitate împotriva capitalului privat românesc. Datele economiei reale demonstrează clar că țara se susține datorită antreprenorului român, nu a birocraților de partid sau a corporațiilor protejate politic. Guvernul demis Ilie Bolojan pare să nu înțeleagă economia pe care o administrează.
La finele anului 2024, România avea aproximativ 917.000 de companii active, cu 4,05 milioane de angajați și o cifră de afaceri cumulată de 528 de miliarde de euro. Din acest total, peste 863.000 de firme aveau capital integral românesc, reprezentând peste 94% din întreaga economie. Companiile cu capital majoritar străin constituiau doar 5,2% din total, iar companiile de stat nu depășeau 1% din economie.
Capitalul privat românesc produce 279 de miliarde de euro cifră de afaceri, adică aproximativ 53% din întreaga economie nefinanciară a țării. Companiile străine generează puțin peste 40% (215 miliarde euro), iar companiile de stat doar 18 miliarde euro. Din peste 35 de miliarde de euro profit net cumulat al economiei românești, aproape 25 de miliarde provin de la firmele private românești, ceea ce reprezintă 71% din profitul total al economiei. Companiile străine, deși controlează peste 40% din cifra de afaceri, declară doar aproximativ 22% din profitul total, restul evaporându-se prin optimizări fiscale și tranzacții intragrup.
Antreprenorul român susține efectiv România, angajând două treimi din salariații economiei reale și generând majoritatea profitului. Cu toate acestea, guvernul Bolojan a aplicat măsuri dure împotriva acestuia: TVA mărit, taxe pe proprietate majorate, impozitul pe dividende crescut la 16%, toate acestea sufocând consumul și decapitalizând capitalul românesc.
În contrast, marile corporații externe sunt tratate ca parteneri strategici ai statului, beneficiind de lobby instituțional și contracte favorabile. De exemplu, Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie românească, este împinsă spre vânzare prin mecanisme de tip ABB, iar Romgaz este pregătit pentru o schemă similară înainte ca exploatarea Neptun Deep să înceapă să genereze profituri. Guvernul a semnat un contract secretizat pentru exploatarea petrolului și gazelor cu OMV, fără transparență sau dezbatere publică, iar redevențele au fost majorate doar cu 40% dintr-o bază inițială foarte mică.
În programul SAFE, aproape 70% din fonduri merg către Rheinmetall și industria germană, România neavând statutul de contractor principal. Guvernul nu are o viziune economică națională, având o mentalitate de administrație colonială. Astfel, capitalul autohton, care produce majoritatea bogăției, este tratat ca inamicul principal.
Peste toate acestea, guvernul a fost nevoit să aloce 500 de milioane de euro fraților Micula, evidențiind rețelele de influență care gravitează în jurul acestuia. Deși nu au reformate nimic, ci doar au schimbat clientele, au crescut taxele și au început pregătirea vânzării activelor strategice ale statului român.
Dacă România continuă în acest ritm, riscă să devină o țară fără capital românesc puternic, fără control asupra resurselor și fără capacitatea de a decide în interes propriu.
