Mircea Lucescu se află în stare critică
Mircea Lucescu a fost transferat noaptea trecută de la secția Cardiologie a Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) la secția de Anestezie și Terapie Intensivă, după ce starea sa de sănătate s-a înrăutățit, anunță SUUB într-un comunicat. Potrivit directorului tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, care a fost la spital, fostul selecționer este în comă indusă și conectat la aparate.
ACTUALIZARE 15.10: Echipa Națională a României a transmis un mesaj emoționant pentru fostul selecționer Mircea Lucescu, care se află internat la Terapie Intensivă. „Luptați, domnule Lucescu!” au scris jucătorii.
ACTUALIZARE 14:45: Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, a vizitat, duminică, pe Mircea Lucescu, afirmând că fostul selecționer este în comă indusă și nu poate vorbi. „Am stat cu el puțin, vreo cinci minute, dar nu-mi răspunde la nimic, e normal. Să sperăm că va fi bine, să dea Dumnezeu. Are parte de îngrijire extraordinară, era conectat la aparate. Nu pot spune nimic altceva, aș spune prostii. Speranța moare ultima…”, a declarat Stoichiță.
Conform sursei citate, „sâmbătă, pe parcursul serii, pacientul a repetat aritmiile cardiace importante, prompt tratate de către echipa de gardă din secția de cardiologie”. În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, „aritmiile au devenit severe și nu au mai răspuns la tratament. Starea pacientului s-a înrăutățit, necesitând transferul în secția de Anestezie și Terapie Intensivă”, mai spune SUUB. Medicii au adăugat că „în prezent, nu sunt elemente noi de evoluție”.
Spitalul Universitar de Urgență București a transmis sâmbătă dimineață că evoluția pacientului este firească patologiei existente, cu o dinamică pozitivă. „Având în vedere interesul firesc manifestat în spațiul public, facem precizarea că evoluția pacientului este firească patologiei existente, cu o dinamică pozitivă”, se arată în mesajul transmis de spital.
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut vineri dimineață, la Spitalul Universitar, unde se află internat de la sfârșitul săptămânii trecute. La finalul săptămânii trecute, Mircea Lucescu a fost internat de urgență la SUUB, după ce i s-a făcut rău în timpul ședinței tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naționale. Lucescu nu a făcut deplasare cu naționala în Slovacia, iar reprezentativa României a fost condusă de secundul Ionel Gane la meciul amical pierdut marți cu 0-2.
Federația Română de Fotbal a anunțat, joi, că antrenorul Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al echipei naționale a României, președintele FRF, Răzvan Burleanu, afirmând că îl așteaptă într-un nou rol, în lunile următoare. Sub conducerea lui Mircea Lucescu, România a reușit o campanie de excepție în Liga Națiunilor, având un bilanț de 11 victorii, 1 egal și 6 înfrângeri.