Simion (AUR): „PSD rămâne la putere, nu are opțiune!”
George Simion, liderul AUR, a lansat un atac dur la adresa Guvernului, criticând măsurile anunțate în contextul scumpirilor la pompă și gestionarea resurselor bugetare. Acesta a declarat că soluția compensării cu 30 de bani pentru benzină și motorină este insuficientă, acuzând puterea că ignoră problemele reale ale populației. „Va compensa statul cu 30 de bani motorina, benzina și gata, ne-a rezolvat? Asta e soluție sau bătaie de joc?”, a afirmat Simion, subliniind că soluțiile propuse de AUR, precum reducerea TVA în funcție de preț, ar fi mai realizabile.
Simion a menționat că nemulțumirea în societate este ridicată, invocând un procent de 89% dintre români care ar fi nemulțumiți de situația actuală. „89% dintre români sunt nemulțumiți, dar nu mai au direcții. Ce speranță să mai aibă românii în alegeri, care sunt în 2028–2030, când ăștia au anulat alegerile, când ne-au furat alegerile?”, a spus liderul AUR.
Acesta a criticat prioritățile bugetare ale statului, afirmând că nu există fonduri pentru pensii sau alte măsuri sociale, în timp ce există bani pentru vaccinuri. „Nu sunt bani de pensii, nu sunt bani pentru a crește CASS la mame, nu sunt bani ca să indexezi pensiile, dar sunt bani pentru 100 de milioane de doze de vaccin”, a declarat Simion.
Simion a susținut că împrumuturile făcute de România nu au fost destinate susținerii pensionarilor, ci pentru alte cheltuieli, afirmând că „nu pentru pensiile părinților și bunicilor noștri s-a împrumutat România, ci pentru plata vaccinurilor, pentru criza energetică indusă.”
Liderul AUR a declarat că PSD nu poate ieși de la guvernare, afirmând că partidul se află într-o situație disperată. „PSD-ul nu pleacă de la guvernare, nu are voie, sunt disperați, nu mai știu ce să facă. Noi ne-am făcut datoria și am rămas de partea votului românilor și de partea adevărului,” a spus Simion.
La final, acesta a transmis un mesaj mobilizator: „De undeva va sări scânteia! Să nu tăceți, să nu lăsați capul jos! Este timpul, din sânul poporului român, să se ridice iarăși o nouă generație care să lupte pentru afirmarea sa.”