O dualitate surprinzătoare: România, lider în proprietate, dar cu tineri care rămân acasă până după 30 de ani
România se confruntă cu un paradox imobiliar. Deși are o rată de proprietate de 83%, una dintre cele mai mari din Europa, țara se confruntă cu un fenomen social tot mai pronunțat: o generație de tineri care aleg să rămână în casa părintească mult după vârsta de 30 de ani. Aproape jumătate dintre tinerii sub 35 de ani, inclusiv cei angajați, continuă să locuiască cu părinții, motivul principal fiind veniturile insuficiente și costurile ridicate.
Un studiu realizat la finalul anului, la nivel european, arată că locuirea cu părinții este o combinație între „necesitate și strategie”, iar tinerii din România părăsesc locuința părintească în medie la 28 de ani. În acest context, sociologul Romeo Asiminei, decan al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, a explicat că, din perspectiva sociologică, motivele pentru care tinerii români aleg să locuiască cu părinții sunt atât structurale, cât și culturale.
Printre factorii structurali se numără accesibilitatea scăzută a locuirii independente. Raportul dintre veniturile tinerilor și costurile reale ale unei chirii sau ale unui credit, însoțit de costurile utilităților și cheltuielile zilnice, rămâne dificil, în special în mediul urban. Precaritatea primilor ani de carieră, cu contracte de muncă instabile și salarii de început apropiate de minimul pe economie, contribuie de asemenea la această situație. În plus, lipsa unor politici de locuire consistente pentru tineri face ca locuirea cu părinții să funcționeze ca o „plasă de siguranță” economică, dar și ca o strategie de acumulare, permițându-le tinerilor să economisească pentru un avans la o locuință sau pentru relocare.
