Teatrul Protestului: Ovanesian își asumă inițiativa CT BUS în lupta cu primarul Chițac
Felicia Ovanesian, consilier independent, continuă să se implice în conflictul de la CT BUS, chiar și după ce tensiunile au fost oficial stinse. Modul în care își desfășoară activitatea ridică serioase semne de întrebare privind adevăratele sale intenții. Ovanesian folosește această situație ca pe o platformă pentru consolidarea propriului capital politic.
Anunțul său recent, prin care cheamă cetățenii la o întâlnire la primărie pe data de 23 decembrie, pare mai degrabă o tentativă de a transforma un conflict social delicat într-o oportunitate politică personală. Felicia Ovanesian a lansat un apel public cu tentă evidentă de instigare la protest, încercând să reactiveze o stare de tensiune în jurul situației de la CT BUS, deși conflictul care a generat nemulțumirile inițiale este, în acest moment, stins.
Mesajul transmis public, cu îndemnul de a se merge la primărie într-o anumită zi și la o anumită oră, este prezentat ca un demers „despre noi”, însă ridică serioase semne de întrebare privind scopul real al mobilizării. Această acțiune poate fi interpretată ca o încercare de confiscare a unei situații care afectează în mod real comunitatea și angajații CT BUS, în scopuri care țin mai mult de jocurile politice decât de binele public.
Poziționarea sa publică dezvăluie un conflict personal cu primarul Vergil Chițac, care pare să primeze în fața interesului comunității și al angajaților. Dincolo de retorica mobilizatoare, se conturează o acțiune cu miză personală, în care protestul devine instrument de imagine. Nu există indicii că demersul ar fi motivat de empatie reală față de angajații CT BUS sau de o preocupare autentică pentru condițiile lor de muncă.
În acest context, o problemă care ține de relația dintre administrație, management și angajați riscă să fie deturnată într-un spectacol politic, util doar pentru consolidarea unui profil public combativ. Este o formă de confiscare a unei situații sociale în interes propriu, în care oamenii direct afectați sunt transformați în decor, iar nemulțumirea lor – într-o monedă de schimb pentru capital politic.
Într-o comunitate care are nevoie de echilibru, responsabilitate și soluții, apelurile publice formulate în termeni imperativi și emoționali pot deveni periculoase. Acestea nu urmăresc rezolvarea unei probleme, ci întreținerea ei. Astfel, când protestul nu mai este despre revendicări concrete, ci despre imagine și răfuieli personale, el încetează să mai fie un instrument civic și devine o simplă unealtă politică.
