Spectacol politic mascat: Ovanesian preia controlul asupra protestului CT BUS în conflictul său cu primarul Chițac
Felicia Ovanesian, consilier independent, continuă să se implice în conflictul de la CT BUS, chiar și după ce tensiunile au fost oficial stinse. Modul în care Ovanesian acționează ridică serioase semne de întrebare privind intențiile sale reale. Aceasta folosește situația ca pe o platformă pentru consolidarea propriului capital politic.
Recent, Ovanesian a lansat un apel public prin care cheamă cetățenii la o întâlnire la primărie pe data de 23 decembrie. Această acțiune pare a fi o tentativă de a transforma un conflict social delicat într-o oportunitate politică personală. Mesajul său, care îndeamnă la participarea la primărie într-o anumită zi și la o anumită oră, este prezentat ca un demers „despre noi”, dar ridică întrebări cu privire la scopul real al mobilizării.
Acțiunea Ovanesian poate fi interpretată ca o încercare de a confisca o situație care afectează în mod real comunitatea și angajații CT BUS, în scopuri ce țin mai mult de jocurile politice decât de binele public. Poziționarea sa publică dezvăluie un conflict personal cu primarul Vergil Chițac, care pare să prevaleze în fața interesului comunității și al angajaților.
În spatele retoricii mobilizatoare, se conturează o acțiune cu miză personală, în care protestul devine instrument de imagine. Nu există indicii că demersul ar fi motivat de empatie față de angajații CT BUS sau de o preocupare autentică pentru condițiile lor de muncă. Dimpotrivă, totul se înscrie în registrul unei strategii de conflict, alimentată de disputa politică și personală pe care Ovanesian o poartă cu primarul Chițac.
Astfel, o problemă care ține de relația dintre administrație, management și angajați riscă să fie deturnată într-un spectacol politic, util doar pentru consolidarea unui profil public combativ. Aceasta este o formă de confiscare a unei situații sociale în interes propriu, în care oamenii direct afectați sunt transformați în decor, iar nemulțumirea lor devine o monedă de schimb pentru capital politic.
Într-o comunitate care are nevoie de echilibru, responsabilitate și soluții, apelurile publice formulate în termeni imperativi și emoționali pot deveni periculoase, deoarece nu urmăresc rezolvarea unei probleme, ci întreținerea ei. Când protestul nu mai este despre revendicări concrete, ci despre imagine și răfuieli personale, el încetează să mai fie un instrument civic și devine o simplă unealtă politică.
