Daniel David își încheie mandatul la conducerea Ministerului Educației
În seara zilei de 22 decembrie, Daniel David a demisionat din funcția de ministru al Educației, la cererea premierului Ilie Bolojan. Propunerea pentru noul ministru urmează să fie făcută în cursul zilei de mâine.
Daniel David a anunțat demisia printr-o postare pe blogul personal, în care a specificat că a solicitat premierului eliberarea din funcție, primind recent confirmarea. El a subliniat dorința de a avea o plecare amiabilă, menționând colaborarea pozitivă cu premierul și cu președintele Nicușor Dan, pe care i-a descris drept „oameni cinstiți” și „dedicați binelui țării”.
„Fără să fiu un om politic, am acceptat mandatul de ministru al Educației și Cercetării cu convingerea că datoria față de binele public trebuie să prevaleze asupra oricărei comodități personale sau profesionale. Am încercat, pe durata acestui mandat, să îmi exercit funcția cu rigoare, onestitate și respect față de oameni și instituțiile statului. Astăzi, consider că această datorie a fost împlinită”, a afirmat David.
Fostul ministru a explicat că motivele retragerii sunt clare, subliniind că nu a urmărit o carieră politică și că a acceptat funcția pentru a ajuta țara în momente de criză. „Mandatele sunt, prin natura lor, limitate, iar instituțiile trebuie să rămână funcționale dincolo de oamenii care le servesc temporar”, a adăugat el, specificând că retragerea sa este definitivă și că dorește să se concentreze pe cariera sa de psiholog.
În timpul mandatului său, David a fost supus presiunilor de a demisiona, în special din partea unor partide de opoziție și organizații sindicale. El a menționat că nu a avut parte de un ministeriat în condiții normale, adăugând că a condus sectorul educației prin diverse provocări politice și fiscale.
Fostul ministru a declarat că nu se va pronunța asupra educației-cercetării pentru o perioadă, pentru a nu crea dificultăți succesorilor săi. De asemenea, a anunțat că în lunile următoare va publica gânduri legate de experiența sa în cele două mandate.